cursanti, improFUN, Improvizatie, Uncategorized

Spectacol de debut – impro la Clubul Taranului

Stii ca unii dintre cei care se inscriu la cursurile de improvizatie vin pentru a depasi temerea de a vorbi in public,  pentru a invinge timiditatea si dificultatea pe care o au in a reactiona prompt in situatii de criza? Ai vazut, probabil, cat de des anuntam ca avem spectacole si uneori in anunt scrie ca este debut. Atunci este pentru prima oara cand o grupa urca pe scena si improvizeaza. Asta se intampla de obicei la a douasprezecea sedinta de curs. La cursurile noastre vin oameni care au diverse joburi: medici, programatori, studenti, economisti, arhitecti, recrutori, manageri, profesori sau traineri. In 11 sedinte reusim sa facem din fiecare grupa o trupa de improvizatori care pot sustine un spectacol cu public si joaca la Clubul Taranului. Aproape toti sunt emotionati dar nerabdatori sa joace, isi cheama prietenii, colegii sau rudele sa-i vada in rol de improvizator. Intrarea este gratuita si poate veni sa-i vada oricine vrea.

inc5

Cat dureaza spectacolul debutantilor? Cam 40 de minute, in care ei creeaza diverse scene in genul celor pe care le fac in timpul cursului, doar ca totul este improvizat. Daca ati fost pana acum, ati vazut ca, inaintea fiecarei scene, ei cer de la public sugestii de titluri de povesti pe care le creeaza, de spatii unde sa se desfasoare actiunea sau de meserii pe care sa le aiba personajele din scena. In felul acesta, in decursul timpului, cursantii nostri au fost in spectacol frizeri, doctori, clienti la spa, educatoare, domnitori, pasari sau animale.

inc3

Tuturor le comandam tricouri pe care le imprimam cu sigla Scolii de Improvizatie, fiecare grupa are cate o culoare si in decursul timpului am comandat atatea culori incat la spectacolul anual aniversar unde vin toti cursantii, e un curcubeu pe scena la poza de final. Cel mai important este ca daca si-au propus sa-si depaseasca temerea de apritie in public cu acest curs de improvizatie si spectacolul din finalul primului modul, chiar reusesc si dupa ezitarile si emotia de a performa in fata atator oameni, incepe sa le placa atat de mult incat unii dintre ei vin la noi si cate 3 ani si joaca pana ce ajung in ImproFUN, trupa nostra alcatuita din cursantii cei mai vechi care tot joaca si joaca desi la inceput si ei aveau emotii si credeau ca va fi doar un spectacol.

Vrei sa vezi si tu cum e? Te inscrii la un cursde improvizatie la 0727.866.673. Urmatorul incepe marti, 4 aprilie, ora 20:00. Pe 9 aprilie avem si spectacol, chiar cu debutanti. Te asteptam.

por

inc2

afla ce e improvizatia, improFUN, Improvizatie, Uncategorized

Scoala de Improvizatie a implinit 9 ani

In weekend ne-am sarbatorit iar la Clubul Taranului. Sunt deja 9 ani de cand existam si am invatat sute de oameni sa improvizeze. Multi dintre voi stiti ca suntem prima scoala de improvizatie din Romania, tinem cursuri de cand multi nici nu stiau ce e improvizatia teatrala si eram si noi curiosi ce impact va avea acest tip de curs la noi in tara. Au trecut 9 ani si ne gandim la sutele de spectacole sustinute de cursantii nostri, la miile de ore de curs in care profesorii incepeau cu jocuri simple, pentru a-i familiariza pe noii veniti cu improvizatia si apoi ajungeau pe scena desi nici nu si-ar fi imaginat la inceput ca ar putea; la torturile frumoase si gustoase de la spectacolele aniversare din fiecare an, la toate emotiile de la inscrieri cand anuntam un curs si asteptam e-mailurile si telefoanele ca sa il putem incepe, de la cursuri, de la spectacolele in care oameni cu joburi diferite de sfera teatrului improvizau in fata prietenilor sau a unor spectatori complet straini care veneau acolo sa se amuze, la trupele care s-au format la noi, Freeze, Improvice si TNT, la ImproFUN, draga noastra trupa de impro pe care o vedeti duminica la Clubul Taranului si la eforturie pe care le fac  ei uneori pentru a fi acolo in weekend, ca sa improvizeze.

Am facut asadar 9 ani si pe 5 martie iar am petrecut alaturi de prieteni, de cursanti, de oameni care iubesc improvizatia, care ne stiu de ani de zile si au vrut sa ne fie cu noi in acea seara.

Cum a fost? Iata-i pe ImproFUN, oamenii nostri de baza. Ce faceau ei aici? Alexandra era Mos Craciun iar restul vi-l puteti imagina

ifn

 

Invitati de la Ramnicu Valcea, trupa TNT, apreciata in special datorita unui moment de „dans contemporan” intr-o scena cu actiunea in crama 😉

tnt

 

Trupa Freeze si momentul lor de critica de film pe un titlu sugerat de public, filmul romanesc ” Rapa galbena” rg

 

Daca mai era cineva care n-a aflat, ei sunt Backstage Boys, nelipsiti de la vreun aniversar de-al nostru. Aici jucau „4 colturi”

bb

Cine a infiinta Scoala de Improvizatie si a depus in acesti 9 ani toate eforturile pentru tot ce s-a facut aici? Actrita Mihaela Sirbu. Duminica, la spectacol, a cantat impreuna cu Florin de la trupa Freeze

mf

 

Daca ati fost cu noi duminica, stiti cat de frums a fost spectacolul. Iata si una dintre fotografiile de final, cu nelipsitul tort

pf

Pentru ca dupa 9 ani n-am obosit deloc, ba chiar avem si mai multa energie, incepem in fiecare luna cate un nou curs de improvizatie. Urmatorul va fi din 4 aprilie, martea, de la 20:00 la 22:00 si daca te inscrii pana in 25 martie, ai si reducere 10%. Sunt doar 10 locuri disponibile si cine vrea reducere si improvizatie cu noi, se inscrie din timp la 0727.866.673

Va multumim celor care de 9 ani sunteti cu noi si asteptam pe oricine vrea sa vada cum e la Scoala de Improvizatie si sa invete impro aici.