ce spun cursantii, Improvizatie

Ce-mi place mult la Scoala de Improvizatie

Stiti ca uneori mai primim feedback de la cei care vin si fac cursuri de improvizatie cu noi. Pentru ca multora le place tare aici, cursul le depaseste asteptarile si vad ca infrunta diferite blocaje sau se distreaza la improvizatie, iata ce pareri au despre ceea ce le predam noi la cursuri. Deci cursul de impro:

E distractiv si ma scoate din zona de confort (Camelia)

Ma ajuta sa fiu mai prezenta si mai spontana (Anca)

Imi imbunatateste abilitatile de comunicare si relationare cu ceilalti, ma invata sa lucrez mai bine in echipa, ma scoate din monotonia vietii zilnice si ma ajuta sa traiesc in prezent (Robert)

Ma ajuta sa gandesc altfel, sa fiu mai creativ (Andrei)

Mi-a imbunatait aptitudinile de relationare (Iulia)

Lucrez pentru spontaneitate, pentru a face si a actiona in moment, fara sa mai stau sa ma gandesc prea mult (Alexandra)

Ma destreseaza la maxim. Sunt atat de obosit dupa aproape  o saptamana de munca si dupa ce vin aici, ma umplu cu energie. Plus ca improvizatia si jocurile sunt foarte interesante (Stefan)

Antreneaza discutii, stimuleaza creativitatea, reduce timiditatea (Maria)

Ma scoate din gandirea tehnica, rigida, de zi cu zi si cunosc oameni deschisi cu care creez imagini dinamice in fiecare saptamana (Marian)

Ma ajuta sa fiu mai relaxat in conditii de stres (Octavian)

Este foarte folositor, mai ales ca sunt mai deschis si spontan pe masura ce trece timpul (Bogdan)

Am cunoscut oameni noi si am invatat ca am calitati de care nu eram constient (Silviu)

Ofera o modalitate amuzanta de a dezvolta spontaneitatea (Madalina)

Ne ajuta sa relationam mai rapid (Irina)

cizz2

Ma relaxeaza, ma face sa fiu mai atenta (Ana-Maria)

Trece prin parti ale creierului care sunt mai putin folosite dar pe care eu le pretuiesc (Alex)

Creste atentia la detalii, sporeste prezenta intr-o situatie actuala (Daniel)

 

Nu-i credeti? Haideti si voi la impro si veti vedea ca n-au glumit si ca nu ne-au laudat doar ca sa ne maguleasca. Urmatorul curs de impro va incepe pe 19 iulie.ei

 

ce spun cursantii, Improvizatie

De ce vin la impro?

Cand va anuntam ca incepem cursuri noi de improvizatie, prezentam si avantajele cursului. Dar haideti sa vedem si de ce vin la impro cursantii nostri. I-am intrebat si uite ce ne-au raspuns cativa dintre ei:

„Eu vin la impro pentru fun” ne-a zis Alex, membru al trupei noastre, ImproFUN. La noi vii deci si ca sa te amuzi si sa te relaxezi dupa job, dar si daca iti doresti sa faci parte dintr-o trupa de improvizatori, ImproFUN, dupa ce profii nostri te-au invatat improvizatie suficient de bine cat sa poti urca pe scena.

„Am venit la improvizatie ca sa-mi depasesc fricile de vorbit in public si frica exagerata de penibil.” ne-a spus Anca. Daca nu stiati, aflati acum ca multi dintre cei care vin la cursurile de improvizatie au exact aceleasi motive. Reusesc sa-si depaseasca teama de vorbit in public tocmai pentru ca ii ajutam sa se expuna, la curs si in spectacole.

aniv. u1

„Vin la voi pentru ca vreau sa ma relaxez dupa job si pentru ca aveti aer conditionat” a raspuns  Cristi. Vara, in zilele caniculare, cand pleci de la job cu gandul ca alti colegi sunt in concediu si ca iei in plin caldura, e intr-adevar placut sa ajungi la relaxare si la aer conditionat 🙂

„Eu vin la impro pentru ca am vrut neaparat sa apar in spectacole, sa fiu si eu pe scena” a zis Dan. Intr-adevar, daca vii la noi la cursul de impro, nu doar ca vei invata cu improvizatori foarte buni, dar vei si aparea pe scena, alaturi de colegii de grupa, in spectacole de improvizatie la Clubul Taranului.

Tu de ce vrei sa vii la impro?

 

 

 

afla ce e improvizatia, ce spun cursantii, Cursuri, Improvizatie

Cum e sa vii la impro:

Pe 7 septembrie incepem noul curs de Introducere in Improvizatie! Daca inca n-ai venit la noi la cursurile de impro, iata ce spun cursantii nostri despre noi si despre cursurile pe care le organizam:

-Este relaxant, amuzant si ajuta la imbunatatirea relatiilor interumane (Georgiana)

-Ma destinde si ma invata sa fiu in momentul prezent (Stefan)

-Simt ca devin increzatoare, sunt mai atenta la cei din jur, reusesc sa ma exprim mai bine (Sofia)

-Stimuleaza creativitatea, este distractiv si iti aduce aminte cum sa te joci (Mirela)

-Ma scoate din zona de confort si imi testeaza creativitatea (Catalin)

-Ma dezinhiba si imi cultiva spontaneitatea (Iulia)

-M-a ajutat sa-mi depasesc frica de a vorbi in public si imi imbunatateste skill-urile de comunicare (Oana)

-Te ajuta sa te cunosti mai bine, sa iti depasesti anumite temeri si bariere impuse de maturitate (Sorina)

-Invat ceva nou despre mine si despre cei din jur (George)

-Ma distrage de la stresul zilnic si imi tine mintea ocupata (Flavius)

-Ma desprinde de viata cotidiana si ma ajuta sa capat mai multa incredere in mine si sa fiu spontana in situatii neprevazute (Amira)

-Imi deschide foarte mult mintea si devin mai degajat (Iulian)

-M-a ajutat sa-mi constientizez prejudecatile (Florina)

-Ma invata sa-mi folosesc mintea altfel, sa ies din rutina (Andrei)

curssss

Te-au convins sa vii la improvizatie? Te asteptam!

Inscrierile se pot face la telefon 0727.866.673 sau ne poti scrie pe tff@teatrulfarafrontiere.ro

afla ce e improvizatia, ce spun cursantii

Bloggerii si Scoala de Improvizatie :)

Pe 19 februarie am sustinut un curs de improvizatie cu….bloggeri. Participasera la un concurs care avea ca premiu o sedinta de impro si castigatorii au fost aici, improvizand cu noi timp de doua ore.

Ca sa nu lungim vorba, iata cum li s-a parut si cu ce senzatie au plecat de aici. Iata parerea Irinei. Articolul integral,  aici

koop

„Cum a fost la seminarul de improvizatie

Am mai scris despre şcoala de improvizaţie, şi între timp am câştigat un loc la un seminar. Cum îmi stă în obicei să renunţ în ultima clipă, am fost puţin tentată să sun să spun că nu ajung. Nu ştiu cum se face, cred că e ceva în zona bad karma, ieri aveam pe nas o super bubă. Cum nu sunt extrem de încântată de look-ul meu într-o zi obişnuită, mă şi vedeam la seminarul de improvizaţie încercând să ies în poze numai cu latura fără bubă. Oricum nu ai cum să te pregăteşti, pentru că nu prea ştii ce te aşteaptă. Pentru mine a fost o experienţă din zona epiphany. Mi-am dat seama de ce pic toate interviurile pentru job. Sunt pur şi simplu blocată când vine vorba de joc, flexibilitatea nu e a doua mea natură, nici nu cred că a auzit de mine.

Primul exerciţiu: să facem cunoştinţă! Spuneţi numele şi un atribut care vă caracterizează care să înceapă cu aceeaşi literă ca şi numele. Buuuun! Uşor! Mihaela, instructorul nostru, zice minunată. Apoi ceilalţi, fiecare cu ce i-a venit în minte. Vine şi rândul meu, eu zic numele, aleg ceva în engleză şi e ca şi cum aş fi zis “Maro”. Am auzit cerinţa, dar nu am ascultat! Continuăm în aceeşi manieră, mă mai destind şi eu, dar mintea continuă să domine joaca. În fine, exerciţiile au fost interactive, unele presupuneau un fel de lucru în echipă, ceva care să ilustreze că suntem toţi în acelaşi joc. Eu mă tot laud că sunt independentă, autonomă, dar să constat că vreau să fiu originală cu orice preţ, e prea de tot. Eu alesesem atributul pentru mine “wise-ass”, care începe clar cu I. Şi da, fac pe deşteapta majoritatea timpului, nu prea ascult ce zic ceilalţi că am impresia că intuiesc ce vor să zică. Şi mă simt bine scriind pe blog de social media, când eu am social skills din părţi.

În drumul spre casă, în troleu, simţeam că mă doare tot corpul de la încercările la care fusese supus. Asta nu înseamnă că seminarul te solicită fizic. E  doar faptul că am fost scoasă forţat de pe pilot automat. Eu funcţionez bine-mersi aşa, fără să fiu prezentă în propria viaţă. Aveam nevoie să fiu trezită din latenţă şi seminarul a făcut asta. Că nu a reuşit să-mi scoată băţul din…mă rog, cred că mai am nevoie de câteva şedinţe.

Îl recomand cu căldură oricui simte că suntem prea implicaţi în matrice/corporaţie sau orice ne împiedică să ajungem la ceea ce visam când eram copii. La impro-fun e vorba de joacă, destindere şi am auzit că unii şi-au descoperit vocaţia aici.”

Daca doriti sa stiti ce a scris depre noi Cristian China Birta:

„Doamne, cât ne-am mai putut distra… Nici nu îmi aduc aminte de când nu am râs atât de mult, cu gașca și făcând cu totul altceva decât eram noi obișnuiți (adică bere :D). Dar lăsați râsul, căci pe lângă asta chiar am plecat cu niște teme de casă, cum ar veni, numai bune de luat la cugetat, ca să zic așa. Mai ales pentru că Mihaela Sîrbu, profesoara noastră (o știți din rolurile excelente făcute în ”Tatăl Fantomă” și ”Toată lumea din familia noastră”, spre exemplu) a fost de mare angajament și nu ne-a dat chiar nota 5 sau ceva 😀

Mi-a plăcut foarte tare, par egzamplă, noțiunea de ”da, și…”, care este de bază în improvizație. Adică, în esență, înseamnă că tu preiei ce zice colegul tău, spui ”da”, repeți ce a zis și apoi zici ”și” și îți spui ideea ta. Așa, la cum vă explic eu acum, nu pare mare șmecherie, dar atunci când faci practic o sesiune de improvizație îți dai seama că regula asta este de aur și că asigură fluxul necesar și logic al discuției. Spre deosebire de alte moduri în care am încercat noi să improvizăm și care au dus în niște direcții gen meteoriți căzând peste niște homosexuali turci, adică niște aberații maxime :))

Este foarte, foarte fain un curs de improvizație. Vi-l recomand cu maximă căldură! Mergeți doar să îl testați, ca să vedeți cum este. Vă garantez că o să mai vreți. Pentru că mi se pare o variantă excelentă pentru un hobby activ, ca să îi zic așa. Adică poți să îl faci mereu și mereu și nu o să te plictisești niciodată de așa ceva. Este o combinație de joacă și lucruri serioase, care îți pune mintea la încercare și îți ”irită” spontaneitatea într-un mod brici. Ca să nu mai zic – între noi fie vorba… – că afli niște lucruri despre tine în timpul exercițiilor alea de spontaneitate, căci atunci când rostești primul lucru care îți vine în minte, se pot trage niște învățăminte despre ce ai tu sub freză, cum ar veni… :))

Eu v-aș spune mai multe, dar mi-e că stric vraja 🙂 Vă spun, totuși, că puteți citi câte ceva la colegii mei de improvizație și de distracție Loredana, Daniela, Vlad, Bogdan (lista în curs de actualizare).

Dar, înainte de vă lăsa cu niște poze la de fața locului, realizate de Dragoș Asaftei, vă mai spun doar atât: un astfel de curs de improvizație este o excelentă variantă pentru team bulding. Să nu îmi ziceți că nu v-am spus :D”

Articolul integral aici

 

afla ce e improvizatia, ce spun cursantii, Improvizatie

Cate ceva despre grammelot sau gibberish

Despre grammelot:

Grammelot (eng. gibberish) reprezintă, în improvizaţie, acele scene sau jocuri în care cel puţin un improvizator vorbeşte fie într-o limbă inventată pe loc, fie într-o limbă străină pe care nu o cunoaşte.

Avantajul grammelot-ului este că ne obligă să renunţăm la ideea de a “ne gândi la ceva amuzant ce am putea spune”. Într-o scenă de grammelot, accentul este pus pe felul în care livrezi un mesaj mai degrabă decât conţinutul său. Cu alte cuvinte, “It’s not what you say, but how you say it”. În plus, suntem forţaţi să ne folosim de mijloace nonverbale pentru a ne exprima: pantomima devine foarte importantă, la fel ca şi tonalitatea sau inflexiunea vocii.

Tips & Tricks pentru a “învăţa” o limbă străină nouă:

–          ascultă un discurs în limba străină respectivă pentru a extrage 4-5 particularităţi (ex. silabe sau sonorităţi întâlnite frecvent, sonoritatea limbii, accentul, etc.);

–          Pentru fiecare discurs sau conversaţie în grammelot, uşurează-ţi munca livrând frazele cu o anumită emoţie. În felul acesta, pe lângă faptul că poţi exprima mai uşor mesajul pe care îl ai în minte, poţi găsi mai uşor “cuvintele” de care ai nevoie;

–          caută video-uri cu oameni vorbind limba respectivă; poţi prelua foarte mult din gesturile lor, particularităţile culturale te ajută să te identifici mai uşor cu o persoană din ţara respectivă şi poţi chiar masca inabilitatea de a reproduce foarte bine limba.

Grammelot-ul ne poate ajuta inclusiv în scenele aşa zis “normale” pentru că ne vom concentra, treptat, pe felul în care rostim o frază şi mai puţin pe conţinutul în sine.

Exerciţiu de antrenament pentru grammelot:

–          toţi improvizatorii stau intr-un cerc;

–          primul va spune celui din dreapta sa cateva cuvinte intr-o limba straina (5-10 secunde), dupa care cel din dreapta va spune ce limba a auzit si va continua mai departe jocul. În momentul în care o limba vorbită de o persoană nu va fi recunoscută, va ieşi din joc. Orice limbă va fi folosită o singură dată.

Articol scris de George Dumitru

afla ce e improvizatia, ce spun cursantii, Improvizatie

Despre acceptare in improvizatie

„Improvisation is the expression of the accumulated yearnings, dreams, and wisdom of the soul.” – Yehudi Menuhin

De ceva vreme merg la cursurile de improvizatie de la Teatrul Fara Frontiere. Veti spune ca e un mod placut de a petrece timpul intr-o zi a saptamanii, dupa ce ai stat ore in sir la birou lipit cu fundul de scaun si cu ochii in laptop, iar singurul efort fizic efectuat este articularea digitatiei pe tastatura, iar din cand in cand dreapta mai paraseste claviatura de litere pentru a se intalni cu mouse-ul in causul palmei pentru un click-click sau scroll frivol. : -)

Da, este foarte placut! Se rade mult la cursurile de improvizatie, se rade bine sau cum ar spune un prieten vorbitor de limba engleza, it’s super fun! Si mai este ceva care se adauga la toata aceasta atmosfera reconfortanta: inveti cum functioneaza relatiile cu partenerul sau partenerii de scena si poti transfera experienta in relatiile din viata de zi cu zi fie personale, de munca sau de la scoala. Improvizatia este ca o calatorie interesanta spre tine insuti descoperind in tine noi destinatii, unele despre care nici nu stiai ca exista.

Teatrul de improvizatie este o arta colaborativa fara un scenariu prestabilit. Scenele se intampla pe loc in fata publicului, ceea ce inseamna ca fiecare participant la scena se aduce pe sine, se expune si se manifesta. In aceeasi masura, teatrul de improvizatie este un… mestesug, ceea ce inseamna ca se invata prin practica continua, repetitie, prin incercare si eroare. Cu cat practici mai mult, cu atat devii mai bun in improvizatie.

Tocmai pentru ca nu exista un scenariu, iar lucrurile se intampla spontan, exista cateva principii de baza care sa faca o scena de improvizatie buna. Acestea sunt: oferta (faci o propunere care sa inceapa o scena), prezenta (esti cu mintea in acelasi loc cu corpul), acceptarea (spui da la oferta primita si adaugi ceva in plus), neanticiparea (lasa lucrurile sa se intample, vei sti ce ai de facut sau nu apoi), ascultarea (merge mana in mana cu atentia si prezenta), asumarea, luarea de decizie (actionezi si duci scena mai departe sau faci o rasturnare de situatie fara sa astepti sa faca altul ce se cuvine sa faci tu).

Fiecare dintre aceste componente are importanta sa intr-o sesiune de improvizatie super amuzanta, insa cheia care deschide o lumea de posibilitati in improvizatie este acceptarea. Asa ca o sa va spun un pic despre ce este vorba.

Acceaptarea inseamna sa spui “da…. si….”/ “yes… and…”, sa continui oferta pe care a facut-o colegul de scena si sa mai tu adaugi ceva. Oferta poate fi de la o situatie la alta o stare, o actiune, o ipostaza fizica sau emotionala. Scenele amuzante si povestile captivante se nasc din acceptarea sugestiei primite.

Ganditi-va la urmatoarea situatie intre doi improvizatori:

A: Buna ziua, numele meu este Cristina si voi fi insotitoarea de bord a zborului cu numarul BM 2341.

B: Acesta nu este un avion, ci este un cinematograf, iar tu nu esti insotitoare de bord, esti casiera de la ghiseul de bilete.

Este cam frustrant sa propui ceva, iar celalat sa iti nege oferta. Asta atrage dupa sine necooperarea ceea ce nu ajuta in niciun fel. Mai mult, publicul nu se amuza.

   “The first rule of improvisation is AGREE. Always agree and SAY YES. When you’re improvising, this means you are required to agree with whatever your partner has created. So if we’re improvising and I say, “Freeze, I have a gun,” and you say, “That’s not a gun. It’s your finger. You’re pointing your finger at me,” our improvised scene has ground to a halt. But if I say, “Freeze, I have a gun!” and you say, “The gun I gave you for Christmas! You bastard!” then we have started a scene because we have AGREED that my finger is in fact a Christmas gun.” Tina FeyBossy Pants

Acceptarea sau sa spui “da” este energia care alimenteaza improvizatia. Pentru a construi o scena, trebuie sa accepti sugestia partenerului, sa continui dezvoltand scena prin contributia ta si astfel sa permiti ca scena sa evolueze. Negand premisele celorlalti de pe scena, ceea ce poarta numele de blocare, nu doar ca iti arati lipsa de respect fata de colegul de improvizatie, ci si sufoci, suprimi evolutia povestii din scena respectiva si astfel scena nici mai mult, nici mai putin… moare. Aceasta regula se aplica la fel de mult si in viata reala. Acceptarea si construirea a ceva, indiferent ca este o noua relatie de prietenie, un proiect, un plan in viata sau in cariera, permite ca lucrurile sa evolueze mult mai repede si intr-o maniera placuta, pozitiva. Se naste o poveste… a proiectului de viata, de scoala, de munca, de iubire :- )

A accepta inseamna sa fii prezent aici si acum, sa fii atent la celalalt, inseamna sa il recunosti (acknowledge) pe celalalt, sa participi si sa creezi ceva cu totul nou pornind de la punerea in comun sau alternativ cu partenerul. A accepta inseamna a nu forta un anume rezultat (outcome), abandonand astfel orice idee preconceputa. Asta e un exercitiu foarte greu… poate cel mai greu! Pentru ca in felul acesta inveti sa iti monitorizezi egoul care vrea sa se afirme sau dimpotriva refuza asta si sa te vezi cum esti plin de clisee, automatisme, reflexe care pun frana EU-lui/sinelui, care poarta samanta creativitatii si a maleabilitatii.

Cred ca improvizatia este un antrenament foarte bun pentru inovatori sau cum am preluat din engleza, innovators. Ei trebuie sa spuna “da… si…”/”yes… and…” intelegand ca pentru a fi productiv procesul de creatie/creativitate in orice domeniu e nevoie de responsabilitate, asumare de riscuri si  acceptare neconditionata pentru toate ideile.

Cristina Colotelo

ce spun cursantii, Improvizatie

O frântură din viaţa mea

Totul a început ca o joacă, într-o după-amiază de toamnă. 10 oameni cu experienţe şi profesii variate, având aşteptări diferite ne-am intalnit la primul nostru curs de improvizaţie organizat de Teatrul fara Frontiere. Nimic nu prevedea atunci că peste doar 6 luni, într-o seară de duminică, vom improviza cu toţii pe o scenă, în faţa unui public numeros.

Iniţial, îmi plăcea să merg la cursurile de improvizaţie pentru că mă jucam, lăsam copilul din mine să se manifeste liber şi era o rupere de ritm faţă de rutina zilnică. Am observat ulterior că exerciţiile mă schimbau puţin câte puţin, mă ajutau să cresc, să mă dezvolt. Şi, pe măsură ce timpul trecea, a încolţit în noi ideea de spectacol, care în final a devenit realitate.

Improvizaţia este, de fapt, realitatea transpusă pe scenă. Cum nu există un scenariu predefinit, fiecare moment este irepetabil şi construit pe loc şi de aceea mă bucur de fiecare dată când o scenă iese bine. „A ieşi bine” înseamnă naturaleţe, simplitate şi curgere. Însă, în spatele acestei aparente uşurinţe, stau nenumărate ore de emoţii şi repetiţii, în care învăţăm jucându-ne.

De ce impro”?

  • Pentru că aşa am avut şansa să întâlnesc nişte oameni speciali. Cum spunea şi Oana Pellea, ”nu poţi să fii un actor extraordinar dacă cel de lângă tine este slab. Dacă cel de lângă tine, partenerul tău, minte, nu poţi să emoţionezi”. Aşadar, succesul unei scene depinde de toţi improvizatorii de pe scenă. Dacă unul dintre ei încearcă sa fie original şi să iasă în evidenţă, se strică coeziunea echipei şi scena nu reuşeşte. Orgoliile distrug o scenă şi de aceea trebuie ca improvizatorii să fie autentici şi să construiască relaţii armonioase unii cu alţii.
  • Pentru că mi s-a reconfirmat cât de important este să fii prezent. Cum totul se construieşte pe loc, e necesar să fim atenţi la ideile partenerului şi să le încorporăm în povestea noastră.
  • Pentru că e un mediu în care putem greşi fără să existe consecinţe negative. De fapt, nici nu există greşeli. Ne jucăm cu diverse situaţii, ne plasăm personajele în altă epocă, ne testăm imaginaţia.
  • Pentru că fiecare curs îmi încarcă bateriile – plec de acolo cu fruntea descreţită şi bucuroasă că am mai lărgit un pic zona de confort.
  • Pentru că e un joc al oamenilor autentici – joc în care, în fiecare scenă, se mai descoperă un pic pe ei înşişi; joc în care au curajul să se arunce în necunoscut fără plasă de salvare; joc în care singurele resurse sunt tu şi partenerii de scenă.

Mă gândesc acum că în improvizaţie e un pic ca şi în munca de echipă. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când coechipierii sunt deschişi să asculte şi să ia în considerare părerile celorlalţi. Când se trece la acţiune şi se pun ideile în aplicare. Când oamenii îşi asumă riscuri pentru că, uneori, trebuie luată o decizie fără a avea toate datele necesare. Când toţi împărtăşesc un scop comun şi sunt concentraţi să-l realizeze. Şi, nu în ultimul rând, când se stabilesc relaţii şi se construieşte o echipă, lucru care face ca drumul spre îndeplinirea obiectivului să fie mai lin.

Sunt cine sunt azi şi datorită cursurilor de improvizaţie, iar această experienţă va rămâne întotdeauna cu mine.

Simona Calu

ce spun cursantii, Improvizatie

Ceva pentru fiecare

“Nu contează vârsta, mă interesează doar cu ce vă ocupați şi care sunt așteptările voastre de la acest curs.” Așa am fost întâmpinați la prima întâlnire, cu toate că la prima vedere poate părea ciudat. Am înțeles repede „de ce” această abordare.

În grupa mea s-a întâmplat să am colegi cu slujbe din domenii diferite, cu așteptări la fel de diferite. Fie că era dezvoltare personală, fie distracție sau relaxare, cred că fiecare a reușit să găsească ce căuta.

Urmărisem cu mult timp în urma “Whose Line Is It Anyway?” şi îmi plăcuse teribil de mult, atât de mult încât m-a făcut sa-mi doresc să încerc să fac improvizație, mai mult pentru distracție.

Am făcut cunoștință şi am început primele exerciții. O să vă las pe voi să le descoperiți, mai ales că la fiecare curs am făcut, în general, lucruri noi.

Am învățat multe, chiar şi în modulul de începători. Am învățat cum poți să treci peste anumite blocaje mentale, lucru care este de folos în viața cotidiană, cum e mai bine să fii autentic şi nu original.

Am învățat diferența de nuanța intre „DA”, „DAR” şi „NU”.

Cursurile de improvizație m-au ajutat să mă relaxez după o săptămâna de lucru, dar mai ales m-a făcut să râd.

Am descoperit un mediu care a devenit repede „safe” şi în care am putut să mă desfășor fără teama de ridicol sau penibil.

Tocmai asta e şi idea, fii tu, ascultă, acceptă lucrurile şi situațiile care ţi se dau şi foloseşte-le în favoarea jocului.

Asta pot să confirme toți cursanții, şi nu, nu cred ca e o hipnoză în masă. 🙂

Cu fiecare modul am adăugat ceva la experiența personală, şi am început să fiu mai atent la diverse situații în viața reala, privindu-le din perspectiva unui joc.

Pentru mine totul a culminat cu un show pe scena de la MŢR. Nu puteam să îmi imaginez la începutul cursurilor că după 3 luni mi se v-a da șansa să urc pe scenă. A fost împlinirea unui vis.

Emoțiile au fost mari, dar au ajutat, şi a fost un show la care s-a râs cu poftă, inclusiv de partea „noastră” a baricadei.

Au ajutat de asemenea colegii de scenă, care şi ei la rândul lor au absolvit cursurile „Şcolii de Improvizație”.

Mulțumesc colegilor şi celor care au avut răbdare cu noi si ne-au învăţat: Mihaela, Bogdan şi Dragoș.

Ne vedem în toamnă, poate o să fim colegi, ce zici ? 🙂

Ionuț Pogăcean

ce spun cursantii, Improvizatie

Un curs care m-a ajutat sa-mi accesez resursele interioare

Am prins mai mult curaj, imi dau voie sa ma joc mai mult, iar umorul meu a ajuns sa fie in orizontul comun de asteptari, adica mai inteleg oamenii glumele pe care le fac :-).

Oricat de obosit si de stresat eram dupa munca, fiecare modul m-a ajutat sa ies cu zambetul pe buze si cu umerii relaxati. Asa ca daca esti stresat, obosit si te-ai saturat de munca iti recomand acest curs cu mare caldura.

Sunt 3 piloni principali cu care am ramas dupa acest curs – asculta, accepta si tot timpul il uit pe al treilea… :-).

Ady Rugina

ce spun cursantii, Cursuri

Scoala de Improvizatie = o scoala a vietii

Astazi este joi (cand scriu aceste randuri) si desi m-am sculat la 5:30 AM, astepandu-ma o zi lunga, si, cel mai probabil obositoare, stiu ca activitatile pe care le voi desfasura, sunt activitati care imi face placere sa le fac.

Dar, mai important de atat este ca desi se anunta o zi asa de plina, abia astept seara, cand rupt de oboseala, de la ora 20:00 voi rade, ma voi relaxa, voi invata, voi interactiona cu oameni faini, o sa fiu provocat sa fiu atent si prezent si sa ies din diverse zone de confort.

Sincer, abia astept aceste seri de joi, indiferent de starea mea de oboseala sau de „chef de nimic”. Chiar imi aduc aminte ca o data, dupa o astfel de seara, plecand spre casa cu o colega, o aud pe ea spunand „Eram atat de obosita inainte de curs, dar mi-am revenit total si acum sunt atat de bine.” si in momentul ala mi-am adus aminte ca exact acelasi lucru s-a intamplat si in cazul meu. Mai mult de atat, eram la un pas sa nu mai ma duc la curs in acea seara pentru ca atipisem in metrou si ma gandeam ca e mai bine sa ma duc direct acasa la somn. Si ca sa vezi, intre timp nu doar ca mi-a trecut orice urma de somn, dar uitasem complet.

Bun, bun, dar despre ce curs vorbesc, poate te intrebi acum? Despre cursurile de improvizatie la care merg deja de 13 saptamani. E vorba de actorie improvizata, cursuri pentru amatori care nu neaparat isi propun sa joace, ci mai degraba vad in asta o modalitate de a se cunoaste mai bine pe sine, de auto-disciplina, de evolutie personala.

Ce am constientizat in urma acestor cursuri, initiate de Mihaela Sirbu, prin intermediul Teatru fara Frontiere, este ca improvizatia este un exercitiu de zi cu zi in viata oricui. Cu toate acestea, nu exista nici o materie la scoala care sa se numeasca IMPROVIZATIE.

Astfel, aceste cursuri, nu doar ma pregatesc sa devin un actor (amator) de improvizatie, ci ma pregatesc pentru VIATA!

Sunt foarte multe lucruri pe care le-am invatat si continui sa le invat prin aceste cursui, altele pe care le constientizez, iar unele pe care deja le schimb.

Doua intre aceste lucruri, mentionate si aici, sunt:

  • Atentia
  • Exersarea simturilor

Iar daca ar fi sa continui lista, as mai adauga:

  • Constientizare unor invalidari (inutile)
  • Iesirea din zone de confort
  • Imbunatatirea abilitatii de a face prezentari in public
  • Lucrul in echipa, si mai ales increderea in colegi
  • Exersarea capacitatii de supunere, pe de o parte, si a autoritatii pe de alta parte

Si asa, ca sa revin, am ajuns la concluzia ca Improvizatia = O scoala a vietii.

Atat am avut de spus saptamana asta.

Mihail Musat

(articol preluat de pe http://www.empower.ro/optimizare-personala/scoala-a-vietii)

ce spun cursantii, cursanti, Improvizatie

Ce cred cursantii despre Scoala de Improvizatie

Duminica, 7 martie am aniversat 2 ani de Scoala! Cursantii nostrii (fosti si actuali) au fost prezenti in numar mare asa ca i-am rugat sa ne scrie 3 lucruri legate de Scoala de Improvizatie. Chiar daca numai unuia dintre ei i s-a facut o dedicatie pe scena (pornind de la ce ne-a scris), marturiile lor ne-au bucurat in egala masura….

Draga TFF,

Țin să-ți spun cu drag

C-am trecut deja un prag

Mă simt mai încrezătoare

Viața e infloritoare

Și aștept cu nerăbdare

Rolul de improvizatoare

Suntem liberi să spunem orice! / Toate jocurile pe care le facem / Echipa pe care am format-o: Minunată!

Oamenii care vin aici sunt toți speciali – poți descoperi lucruri noi despre natura umană și despre tine / Programul – conținutul – exercițiile te împing să-ți descoperi limitele si așa să treci peste ele / Energia pe care o capeți, care se eliberează din oameni și care construiește lucruri incredibile.

Profii / Prieteni = colegi / Regele și jocul de statut / Atmosfera (↓ stres   ↑ fun ) / Ne provoacă acolo unde doare.

Încurajarea exprimării individuale/ Dezvoltarea imaginației și a creativităţii / Este ca o bulă de roz într-o realitate mai puțin roz.

De cele mai multe ori cursul este cel mai placut moment al zilei / Mă face sa uit de cotidian / Cursul face mai mult decât orice mba sau doctorat!

Oamenii din Școala de Improvizație / Spontaneitatea / Faptul că prin improvizație ajungi să iți depășești limitele.

Stimulează: Atenția.Memoria. Spontaneitatea / Într-un interval orar când suntem epuizați fizic și psihic, după o zi de muncă cu/și oameni nu tocmai frumoși! E locul meu de reîncarcare a bateriilor.

Stimulează atenția și spontaneitatea / Creează o atmosferă de apropiere, deschidere și dezinhibare / Te învață să simți

Pot să fac ce vreau și totuși învăț / Mă descopăr pe mine însumi / Colegii și profii sunt cool

Atmosfera din timpul cursurilor / Comunicare cu cei înscriși la cursuri / Exercițiile de statut

Școala de improvizație mi-a dat ocazia să cunosc oameni minunați cu care am legat prietenii / M-a făcut să descopăr în mine unele calități de care nu știam / Sunt cele mai amuzante 2 ore din saptămână

În general aplicațile exercițiilor iau în viață diferite contexte / Jocurile de statut și aplicațiile lor pentru viața de zi cu zi / Jocurile de memorie, atenție și spontaneitate / Interacțiunea cu Mihaela și cu colegii/ Inspirație pentru multe lucruri.

Dragi cursanti, VA MULTUMIM!!!

ce spun cursantii, cursanti, Cursuri, Improvizatie

Curs de improvizatie – partea a III-a (by Mihail Mușat)

Joi am fost la a treia seara de curs de impro. Chiar de pe drum eram vesel si entuziast ca un copil mic care se duce la joaca. Da, chiar asa…am mai spus si anterior ca Impro = dezvoltare personala prin joaca, dar parca acest mesaj imi este din ce in ce mai evident si il traiesc atat mintal cat si emotional…il exprim in cuvinte, dar se vede si in manifestare.

Desi acest curs are patru intalniri, pentru ca saptamana viitoare nu voi putea merge, pentru mine acum era ultima intalnire. Un motiv in plus sa iau tot ce pot din aceasta intalnire. Zis si facut 🙂 Acum, pentru ca in primul episod am facut doar o introducere in lumea impro, iar in al doilea episod am prezentat trei dintre exercitiile pe care le-am facut la acest curs, am decis sa va povestesc despre lucruri pe care le-am identificat ca le invatam la aceste cursuri.

Pentru a nu scrie o carte despre ele, voi prezenta doar doua dintre lucrurile faine pe care le invatam la aceste cursuri.

1. ATENTIA. Atentia la propriile emotii, la propriile ganduri si bariere mintale pe care ni le punem in momentul in care constientizam ca succesul unui joc depinde si de implicarea noastra. Si tocmai pentru ca nu vrem sa gresim, incepem sa ne invartim intr-un cerc vicios de ganduri care nu face decat sa ne intarzie contributia la exercitiul de grup in care participam. Atentia la ceilalti si necesitatea de a nu anticipa in unele exercitii. Daca anticipam, si mai ales daca anticipam gresit (sanse fiind destul de mari sa fie asa), atunci e posibil sa ne sabotam atat pe noi cat si partenerul cu care interactionam atunci, ceea ce, bineinteles, poate duce la blocarea exercitiului. Aici poate intervine si “distrugerea unui mit”. Improvizatia nu este neaparat un loc in care sa ne manifestam “creativitatea” (cel putin nu in mare majoritate a exercitiilor) ci sa ne plasam in “orizontul comun de asteptari”. Si cum putem face asta mai bine decat fiind atenti la ceea ce se intampla cu noi insine (eliminand posibile alte ganduri si emotii ce vin din alte planuri ale vietii noastre) si cu cei din jurul nostru?

2. Exersarea SIMTURILOR. Definitia actoriei care imi place cel mai mult este “Actoria este arta emotiilor”. Dar pana sa ajungem la emotii avem cinci alte simturi pe care trebuie sa le avem active si de care sa ne folosim. Si uite asa ajungem ca in exercitii sa folsim trei dintre ele vazul, auzul si simtul tactil, fie ca se regasesc toate intr-un exercitiu, sau in unele trebuie sa ne folosim doar de cate unul. Aceasta dimensiune ne provoaca atat sa avem incredere in noi insine si in capacitatile cu care suntem inzestrati prin nastere, dar si in ceilalti. Sa ne conectam unii la altii, fie ca suntem in perechi de cate doi sau chiar tot grupul (opt oameni la ultimele doua intalniri) si impreuna sa “act as one” (pe cat de mult posibil). E o provocare, mai ales ca tendinta cea mai la indemana este sa ne folosim doar de vorbit (care de multe ori nu include la “pachet” nici macar auzul).

Sunt si multe alte aspecte, dar asa cum spuneam, nu imi propun sa scriu o carte pe tema asta…in schimb, ii voi provoca pe colegii de curs sa contribuie si ei cu comentarii care sa aduca si perspectivele lor in prim plan 🙂 Sa vedem ce iese….

Articol preluat de la http://www.musat.com.ro/2010/02/21/curs-de-improvizatie-part-iii/#more-2109

http://www.lumebuna.ro

ce spun cursantii, cursanti, Cursuri, Improvizatie

Curs de improvizație – partea a II-a (by Mihail Mușat)

Ieri a fost o zi in care am mai completat cu un lucru tabloul specific iernii: m-am udat la picioare. Da, tocmai mi-am adus aminte ca atunci cand eram mic pe langa zapada, un alt lucru omiprezent erau ghetele ude leoarca. Ieri am bifat si acest aspect pe lista…foarte bucuros de altfel :)

Ehh, si in starea asta de copil bucuros am ajuns si la cursul de Impro. Data trecuta am intarziat 13 minute si am fost penultimul din 13 cursanti (nu, nu am nimic cu cifra asta :D ). De data asta am zis sa ajung si eu la fix…si asa am fost al treilea. De fapt aseara chiar a fost un moment de panica pentru ca pana pe la :15 eram doar patru. In final am fost opt, si cu profii 10 si a fost inca o seara pe cinste.

Pentru ca in impresiile de la primul curs nu am apucat sa va povestesc despre jocuri, o sa amintesc de cateva in acest episod. Nu inainte, insa, de a da si acest link catre Wikipedia – Impvisational Theatre.

1. O poveste in care fiecare dintre noi are voie sa spuna doar un singur cuvant. Si ce este si mai fun, e ca, stand in cerc, cel de langa noi, al carui rand ii vine trebuie sa spuna foarte repede un cuvant. Deci, se bazeaza pe spontanietate si pe a nu fi original. Surprinzator nu? Pai chiar deloc. Pentru ca, daca vrem sa iasa o poveste faina, trebuie sa ne ajutam intre noi, nu sa ne umflam in pene cu cat de “creativi” suntem. Asa ca, pentru colegii care urmeaza sa continue povestea cu inca un cuvant si inca un cuvant, fiecare, atunci cand ii vine randul, trebuie sa ramana intr-o zona cat mai predictibila. Cred ca la un moment dat a fost numit “orizont de asteptari”…sau ceva de genul.

Imi place foarte mult exercitiul si chiar cere atentie si spontanietate.

2. O poveste construita de un singur individ. Aici un singur individ din grup povesteste ceva si apoi, pe rand este intrerupt de fiecare dintre colegii din cerc, si i se da cate un substantiv ce trebuie sa fie introdus ca un nou element in poveste. Aici, spre diferenta de exercitiul anterior, cu cat suntem mai “zuliiiiii” si aruncam cuvinte ce nu au pic de legatura cu povestea, cu atat sansele sa iasa ceva mai amuzant, cresc. Deci, aici se mizeaza foarte mult pe capacitatea de adaptare a celui care povesteste. In acelasi timp, pentru ca trebuie sa fie o poveste, o alta mare provocare este atentia la un fir rosu si a elementelor care au fost introduse anterior si care e bine sa mai fie reamintite pe parcurs.

Il iubesc, mai ales cand trebuie sa il fac eu, pentru ca, chiar daca respect sau nu “principiile”, ma distrez de nu mai pot. Ieri am facut o poveste cu oaia Gigica ;)

3. Si ultimul element pe care il voi prezenta in acest episod, este exertiul de atentie prin numarat. E un exercitiu despre care eu inca am senzatia ca e de noroc. Stiu ca toata lumea spune ca e de atentie, dar trebuie sa fie si un Gica Contra…iar de data asta si Gica si Contra sunt eu. Aici, stam cu ochii inchisi in cerc si trebuie sa numaram, ieri am reusit, din prima sa numaram pana la 50 (am fost opriti nu pentru ca am gresit, dar asta era obiectivul).

Deci, toti cu ochii inchisi si fiecare spune un numar. Nu stim cine…nu se merge in ordine. Il puteti incerca si acasa, nu exista riscuri :)

Cam atat pentru episodul de azi si va mai astept si saptamana viitoare.

Articol preluat de pe:

http://www.musat.com.ro/2010/02/12/curs-de-improvizatie-part-ii/#more-2050

www.lumebuna.ro

ce spun cursantii, Cursuri, Improvizatie

Curs de improvizație – partea intai (by Mihail Mușat)

Saptamana trecuta am dat peste un anunt, care “vestea” un curs de improvizatie pentru incepatori. Pentru ca de ceva vreme ma atrage aceasta forma de teatru, am decis sa ma inscriu si eu. Joi, a avut loc si prima intalnire, intalnire despre care vreau sa va povestesc aici…

13 tineri, unul mai zapacit ca altul (in sensul foarte bun). Fiecare dintre noi cu pofta de viata si joaca (ceea ce am si facut mai toata seara…sa ne jucam…sa ne cunoastem si invatam, cum spuneam… prin joaca).

Pentru cei care inca nu stiu, improvizatia este acea forma de teatru unde actorii (profesionisti sau amatori) intra pe scena fara a avea o coregrafie, scenariu sau rol invatat dinainte. Totul se formeaza pe loc. Mai mult, chiar si publicul este implicat in fiecare noua scena (o scena = un nou joc cu alte reguli decat cele de pana atunci). Deci, practic aici actorii isi pot permite sa se joace pe scena asa cum simt in acel moment si din asta sa iasa niste spectacole de comedie fantastice. Prima data cand am vazut asta la televizor nu m-a impresionat cu nimic, dar acum, pe scena, live…IMI PLACE LA NEBUNIE :)

Revenind la prima intalnire de joi, intalnire unde cei 13 juniori incepem sa invatam si noi una alta despre improvizatie, totul a fost construit, ca si pe scena, prin jocuri. Am folosit jocuri ca sa ne cunoastem unii cu altii. Am folosit jocuri ca sa interactionam unii cu altii si sa facem primii pasi spre a deveni un grup unit. Am folosit jocuri pentru a invata primele tehnici de improvizatie.

Ce poate sa fie mai frumos decat sa stai 2 ore si sa te joci si la sfarsit sa poti sa spui ca ai cunoscut oameni faini si ai invatat lucruri noi? Mai mult de atat, ne-a placut asa de mult, incat ajunsi acasa pe la 23:00 unii dintre noi am mai stat o ora si ceva pe facebook ca sa continuam joaca :) Deci, Dezvoltare Personala prin joaca…pe scurt despre aceste cursuri AICI.

Abia asteptam cu totii intalnirea de saptamana urmatoare, dar pana atunci, ne vedem duminica la Clubul Taranului Roman de la ora 19:00 (intrarea 10 RON) pentru un spectacol al celor mai putin juniori decat noi.


Articol preluat de pe www.musat.com.ro/2010/02/07/curs-de-improvizatie-part-i/

www.lumebuna.ro

ce spun cursantii, cursanti, improFUN, Improvizatie

Şcoala de Improvizaţie – O poveste minunată

view

A fost odată ca niciodată, cam acum un an, un mail – newsletter de la T.F.F. , în care aflam despre un curs de improvizaţie la care m-aş fi putut înscrie şi eu.

Cam atunci a început.

Nu ştiam exact ce ar urma. Ştiam despre Mihaela Sîrbu , T.F.F. şi despre „ce le poate pielea” în materie de spectacole, reuşisem chiar de curand să vad „AUTOBAHN”. Văzusem şi câteva spectacole de improvizaţie. Ştiam că mi-ar plăcea să mă joc şi eu aşa.

Şi m-am înscris la curs. Mi-a fost clar foarte repede că îmi plăceau cel puţin trei chestii: lumea cu care m-am întâlnit (colegii şi „profii”), felul în care intracţionam (la cursuri şi înainte/după) şi ceea ce (re)descopeream acolo.

Zic „(re)descopeream”, fiindca s-a întâmplat şi asta. Printre primele exerciţii au fost unele prin care parcă am reînvăţat să las liber un copil dinlăuntru. Copilul a putut să iasă, să se plimbe liber prin încăpere, să zică sincer ce-i vine, să vorbeasca unui tablou, să cânte sau să râdă necenzurat de „ambalajul omului serios” care-l acoperea pănă la ora cursului. Hmm, uneori, „omul serios” din „ambalaj” apuca să-l privească pe „copilul liber”, zâmbind el însuşi cu drag, cu placută invidie. Şi făceam asta împreună cu ceilalţi. Şi ne descopeream; descopeream că ne vedem şi ne ascultăm mai bine şi fiecare pe sine, dar şi unii pe ceilalţi.

Apoi au fost şi alte exerciţii, chiar de improvizaţie. „Copiii dinlăuntru” s-au jucat arătând spontaneitate, creativitate, atenţie şi mult umor. Doamne, cât am mai râs! Un coleg mărturisea după câteva luni de curs: «Bă’, din toata „agenda” mea, cursul de impro este singura „treabă” la care simt că de-abia aştept să ajung!»

In vacanţa de Paşti am fost pe la ai mei. Le-am povestit despre cursul de impro şi am jucat împreuna un „Hep!”. La joc s-au bagat şi nepoţica mea de 8 ani şi mama. Mama a râs cu lacrimi, de era gata să cadă din picioare!

La cursul de impro am întâlnit unii dintre cei mai misto oameni din câţi am cunoscut pănă acum. Poate că lucrurile nu sunt întâmplătoare. Improvizaţia este foarte mişto ca demers în sine. Dar s-ar putea să fim de-un „aluat” anume cei care ne aruncăm la o joacă de-asta. Ştiu că am întâlnit aici oameni cu care o să rămân prieten. Prietenie de-aia, tare. Eu, fiind mult mai norocos, am întâlnit aici chiar dragostEA vieţii mele!

M-au impresionat şi „profii”  cu care am lucrat. De la fiecare am învăţat chestii noi, tari, diferite. Mulţumesc!

Ideea de a face un mic spectacol de improvizaţie, eventual în faţa unui grup de prieteni de-ai noştri, a apărut chiar la finalul modulului de <începători> al grupei noastre, când am ieşit la un suc după curs. Când a aflat asta, Mihaela Sîrbu ne-a „ridicat miza” (urma să invăţăm şi noi în vreo 2-3 luni să facem asta!). De ce să fie doar un grup de prieteni şi să nu fie …public, oricât ar fi şi fără să ne cunoaştem cu cei din sală?!

Un spectacol de improvizaţie făcut de noi ca amatori (aici, <amatori> = <iubitori>!). Ne-am gândit puţin şi-am zis „Ok, hai s-o facem!”. A fost un entuziasm nebun. Mă emoţionează şi acum să-mi amintesc cum a replicat o prietenă din gaşca de-atunci. Adriana era însărcinată şi nu erau şanse matematice să poată să fie pe scenă în momentul spectacolului. Ştiind asta, ea s-a înscris la proiect zicându-ne: „Oricum, cred că o să fie frumoasă şi doar călătoria de până la spectacolul asta. Şi asta mi-e de-ajuns!” (Intre timp l-a născut pe Radu. Adriana, să vă trăiască şi să improvizeze sănătos!)

Imi amintesc cum au fost cursurile intensive la care ne-am înscris cei care am vrut proiectul asta. Oooo, au fost chiar …intensive! Pe măsură ce continuam pregătirile începeam să ne observăm „greşeli” pe care până atunci nu le luaseram în seamă. Şi ne cam blocam, iar tensiunea creştea. Cred că am amânat de vreo două ori data spectacolului ca să mai putem şlefui lucrarea .

Tot la un curs de-atunci s-au făcut propuneri pentru numele de scenă al trupei. A fost votată propunerea lui George – <improFUN>. Am votat şi eu pentru, dar mie nu-mi displace nici acum propunerea mea de-atunci (<CuOO>! Hahahahaaa!)

Imi amintesc cât de diferite au fost emoţiile de dinainte, din timpul spectacolului şi cele de după. Le-aş putea numi „emoţiile de la clor”, „emoţiile din vârtej” şi „emoţiile de la suc”. Hihihii!

George a făcut atunci deschiderea, convingându-i pe cei din sală să cânte împreună cu el „Un elefant se legănaaa…”. Şi-mi amintesc toate valurile de energie, entuziasm, curaj, emoţie, haz, bucurie etc. prin care am trecut.

10 mai 2009 pentru mine o să rămână în mod sigur una dintre cele mai importante zile din viaţa mea. Şi ştiu că am motive!

Mă bucur că nu a căzut atunci nicio cortină. Ce bine că povestea continuă!

L-am auzit cândva pe Florian Pittiş vorbind despre hipioţii frumoşi şi fericiţi şi despre un crez al lor – „bucuria de a fi si de a face împreună”. Cam asta ar fi şi povestea mea şi a prietenilor mei de la <impro>, despre bucuria de a fi şi de a face împreună.

Şcoala de improvizaţie se mai poate numi şi şcoala de echipă. Sau şcoala de relaţii. Sau şcoala de implicare. Sau o poveste minunată!

Marius Matei

a.k.a. (Don) Giovanni